Răzvan Lucescu (52 de ani) a cedat nervos după remiza cu AEK Atena din Cupa Greciei, scor 0-0.
PAOK Salonic a remizat cu AEK Atena în sferturile de finală ale competiției, scor 0-0, iar rezultatul nu a fost pe placul antrenorului în vârstă de 52 de ani.
PAOK Salonic a condus jocul cu AEK Atena din manșa tur, dar partida s-a terminat la egalitate, scor 0-0.
La finalul partidei care a avut loc la Salonic, Răzvan Lucescu și-a continuat războiul cu AEK, dar este sigur că formația sa o să se impună în manșa retur deoarece „presiunea este pe adeversari”.
„Nu mă așteptam la o asemenea abordare din partea lui AEK. Am fost surprins. O mentalitate de echipă mică”, a spus Răzvan Lucescu la finalul derby-ului cu AEK din Cupa Greciei.
„Nu am văzut nicio diferență între AEK și formațiile mai slab clasate, formații mici, care vin aici și joacă defensiv. Tot ce a făcut AEK a fost să tragă de timp și să rupă jocul cu faulturi. Presiunea este pe adversari, chiar dacă vor fi acasă. Dacă înscriem un gol, noi ne vom califica”, a spus Răzvan Lucescu.
În cazul în care PAOK Salonic reușește să treacă de AEK, atunci formația antrenată de Răzvan Lucescu va avea o misiune dificilă în semifinalele Cupei Greciei. Cel mai probabil, PAOK o va întâlni pe Olympiakos, chiar dacă campioana a pierdut turul cu Panaitolikos, scor 1-2, în deplasare.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER